Investiții majore, pentru dezvoltarea învățământului superior în Valea Jiului și […]
Investiții majore, pentru dezvoltarea învățământului superior în Valea Jiului și […]
Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a investit peste 100 de […]
Noi investiții în învățământul superior, prin Programul Regional Vest 2021-2027: […]
Perioada de depunere a proiectelor pentru apelul „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” din cadrul Programului Tranziție Justă, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, a fost prelungită până în data de 20 aprilie 2024.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a luat decizia de a prelungi termenul de depunere a proiectelor în cadrul celor 7 apeluri lansate la nivel național prin PTJ pentru a răspunde, astfel, interesului mare manifestat de potențialii beneficiari în accesarea fondurilor disponibile.
„Decizia Autorității de Management a fost luată pentru a oferi antreprenorilor timp pentru a depune proiecte de calitate, care să genereze locuri de muncă sustenabile și să contribuie astfel la creșterea calității vieții în comunitățile din județul Huneodara pe care le vizăm prin Programul Tranziție Justă. Noi încercăm să ținem aproape de mediul de afaceri din județul Hunedoara, am organizat întâlniri în teritoriu, am organizat întâlniri 1 la 1 pentru a răspunde constructiv tuturor solicitărilor și stăm în continuare la dispoziția antreprenorilor, pentru că este important să fructificăm oportunitatea oferită de PTJ prin dezvoltarea unor afaceri viabile, productive și competitive”, a declarat Adrian MARICIUC, director general adjunct al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru PTJ – Județul Hunedoara.
Apelurile au fost lansate în decembrie 2023 și termenul inițial pentru depunerea cererilor de finanțare în sistemul electronic MySMIS 2021/SMIS2021+până a fost 20 martie 2024, ora 23:59.
Vă reamintim, județul Hunedoara va beneficia de aproximativ 181 de milioane de euro pentru investiții productive în IMM-uri, din care aproape 49 de milioane de euro pentru investiții directe în Valea Jiului.
Valoarea finanțării nerambursabile care poate fi acordată pentru un proiect sub formă de ajutor de stat regional/ ajutor de minimis este de minimum 200.000 de euro și maximum 8.000.000 de euro - valoarea cumulată a celor două tipuri de ajutoare.
Apelul finanțează crearea de noi unități, extinderea unităților existente sau diversificarea producției prin realizarea de noi produse sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție sau a prestării generale a serviciului/serviciilor, cu scopul reconversiei către o economie verde. Investițiile sprijinite vor susține crearea de locuri de muncă durabile, inclusiv formarea, perfecționarea și recalificarea persoanelor afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic.
Ultimele modificări ale Ghidului solicitantului pentru „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” pot fi consultate pe site-ul ADR Vest, la secțiunea dedicată PTJ, aici.
***
Programul Tranziție Justă răspunde nevoilor de investiții din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, teritorii identificate pentru a fi sprijinite din Fondul de Tranziție Justă în perioada de programare 2021-2027. Programul are un buget total de 2,5 miliarde de euro, iar județului Hunedoara îi vor reveni peste 525 milioane euro. FTJ sprijină realizarea de investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică în toate statele membre.
Informațiile referitoare la Programul Tranziție Justă 2021-2027 sunt disponibile pe site-ul ADR Vest, aici. Pentru informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați la tel. 0256-491.923 sau prin e-mail, pe adresa ptj@adrvest.ro.