AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Fonduri europene pentru piste de biciclete, trotuare noi și vehicule electrice, prin Programul Regional Vest, în municipiul Caransebeș

Un nou proiect contractat în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027: […]

Mai mult
PS: Finanțări active pentru investiții în laboratoarele de microbiologie ale unităților sanitare publice

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru […]

Mai mult
Un nou apel de proiecte lansat în cadrul Programului Sănătate, pentru investiții în oncologie

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru […]

Mai mult
PTJ: Proiecte în valoare de aproape 700 de milioane de lei, depuse în cadrul apelului rezervat IMM-urilor din județul Hunedoara!

Nu mai puțin de 58 de proiecte au fost depuse […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Peste 180 de milioane...

Peste 180 de milioane de euro pentru firmele din județul Hunedoara, prin Programul Tranziție Justă

24/10/2023

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar al Programului Tranziție Justă pentru județul Hunedoara anunță că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat șase apeluri de proiecte destinate finanțării IMM-urilor.

Apelurile sunt destinate celor șase județe înscrise în program, iar județului Hunedoara îi vor reveni aproape 132 de milioane de euro pentru investițiile productive în IMM-uri și alte aproape 49 de milioane de euro pentru investițiile productive în ITI Valea Jiului. Sumele sunt reprezentate de fondurile provenite de la Uniunea Europeană și confinanțarea de la bugetul de stat.

Apelurile de proiecte vor fi deschise în perioada 20 decembrie 2023 – 20 martie 2024 și vor finanța acțiuni privind dezvoltarea investițiilor productive în IMM-uri care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă. Investițiile sprijinite vor susține crearea de locuri de muncă durabile, inclusiv formarea, perfecționarea și recalificarea persoanelor afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic.

Investițiile eligibile vor viza crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente, sau diversificarea producției unei unități prin realizarea unor produse noi sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție a produsului/produselor sau a prestării generale a serviciului/serviciilor, cu scopul reconversiei către o economie verde.

”O componentă esențială a procesului de tranziție justă este dezvoltarea IMM-urilor care trebuie să transforme provocările momentului în oportunități. Sper că finanțarea disponibilă în cadrul Programului de Tranziție Justă va sprijini IMM-urile din județul Hunedoara să valorifice potențialul local pentru a deveni un motor major al creșterii economice durabile și incluzive, urmare a contribuției lor la ocuparea forței de muncă disponibile”, a declarat Adrian Mariciuc, director general-adjunct al ADR Vest.

Firmele care doresc să depună proiecte în cadrul acestor apeluri trebuie să respecte cumulativ toate criteriile de eligibilitate specifice menționate în cadrul Ghidului solicitantului, document pe care îl puteți regăsi pe pagina dedicată Programului Tranziție Justă de pe site-ul ADR Vest.

Suma totală dedicată celor șase apeluri lansate pentru IMM-urile din județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș prin Programul Tranziție Justă este de peste 775 milioane euro.

Vă reamintim, Programul Tranziție Justă, pentru care ADR Vest deține rolul de Organism Intermediar pentru „Prioritatea 2 – Județul Hunedoara” oferă sprijin populației, economiei și mediului zonele care au avut de suferit de pe urma închiderii minelor sau rafinăriilor și are ca obiectiv principal generarea de locuri de muncă durabile și sigure și sprijinirea unei diversificări economice durabile. Programul urmărește să faciliteze tranziția acestor zone spre neutralitatea climatică, cu respectarea principiului ”nimeni nu este lăsat în urmă”.

Programul are un buget total de 2,5 miliarde de euro, iar județului Hunedoara îi vor reveni peste 525 milioane de euro. Din această sumă, 446 milioane de euro reprezintă alocarea din partea Uniunii Europene prin Fondul pentru Tranziție Justă, iar 78,8 milioane e contribuția națională.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia