AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Alte 10 tramvaie noi și moderne, cu bani europeni, pentru municipiul Arad. A fost semnat contractul de finanțare!

Investițiile în modernizarea transportului public de călători și mobilitatea urbană […]

Mai mult
Ghid în consultare publică: Apel de selecție a beneficiarilor de servicii suport pentru digitalizare, destinat IMM-urilor prin intermediul EDIH DIGIVEST

Consorțiul DIGIVEST, format din ADR Vest (lider de proiect), Clusterul Regional Tehnologia Informațiilor […]

Mai mult
PTJ: Fișele de proiect pot fi depuse în cadrul platformei „Tehnologii strategice pentru Europa” – STEP

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar […]

Mai mult
PTJ: Apel pentru idei de proiecte: Tehnologii strategice pentru Europa

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Ghidul Solicitantului – Condițiile...

Ghidul Solicitantului – Condițiile de accesare a fondurilor pentru P.O.R.2020/8/8.1/8.3/C-apelul 3, Grup vulnerabil copii, în consultare publică

25/02/2020

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest anunță că Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) a publicat spre consultare publică, în data de 24.02.2020, Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor P.O.R.2020/8/8.1/8.3/C-apel 3, Grup vulnerabil: „copii”.

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale.

Prioritatea de Investiții 8.1 sprijină investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială, prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale.

Finanțarea disponibilă în cadrul acestui apel se adresează furnizorilor de servicii sociale publici sau privați care dețin centre de plasament ce urmează a fi închise. Aceștia pot depune proiectele singuri sau în parteneriat cu unități administrativ-teritoriale, alte entități de drept public aflate în subordinea UAT sau entități de drept privat (asociații, fundații, unități de cult).

Valoarea minimă a unui proiect este de minimum 200.000 euro, iar cea maximă de 1 milion de euro.

Precizăm că ghidul a fost revizuit în urma închiderii primelor două apeluri dedicate Grupului vulnerabil „Copii”, pentru relansarea celui de-al treilea apel fiind necesară modificarea criteriilor de eligibilitate.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise în format editabil, la adresa info@mdrap.ro, în termen de 5 zile de la publicarea documentului pe site (până în 29 februarie 2020, ora 24:00).

Ghidul poate fi consultat aici: https://adrvest.ro/apeluri-in-consultare-publica/.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia