Atributii CDR

Principalele atribuţii ale Consiliului pentru dezvoltare regională sunt:

a) analizează şi aprobă strategia şi programele de dezvoltare regională;
b) sprijină elaborarea în parteneriat a Planului naţional de dezvoltare;
c) aprobă proiectele de dezvoltare regională, selecţionate la nivel regional, în concordanţă cu criteriile, priorităţile şi metodologia elaborate de instituţia naţională cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, împreună cu organismele regionale specializate;
d) transmite Consiliului naţional pentru dezvoltare regională, spre aprobarea finanţării, portofoliul propus de proiecte pentru care se aplică o procedură de selecţie la nivel naţional;
e) aprobă criteriile şi priorităţile pentru alocarea şi destinaţiile resurselor Fondului pentru dezvoltare regională;
f) prezintă Consiliului naţional pentru dezvoltare regională propuneri privind alocarea de resurse la Fondul pentru dezvoltare regională;
g) urmăreşte utilizarea fondurilor alocate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională;
h) propune Consiliului naţional pentru dezvoltare regională cuantumul contribuţiilor anuale, în limita sumelor aprobate prin bugetele judeţelor, alocate pentru Fondul pentru dezvoltare regională, pentru finanţarea obiectivelor politicilor regionale, precum şi destinaţia şi eşalonările de plată ale acestora;
i)Comunică consiliilor judeţene hotararea privind aprobarea cuantumului sumelor stabilite la nivelul Consiliului national pentru dezvoltare regionala reprezentând contribuţiile financiare ale acestora alocate pentru Fondul pentru dezvoltare regională, contribuţii care vor fi prevăzute în bugetele anuale proprii ale acestora, în cadrul unei poziţii distincte, denumită Dezvoltare şi promovare regională.Consiliile judeţene vor adopta hotărâri în aplicarea hotărârilor consiliilor pentru dezvoltare regională, în termen de maximum 60 de zile de la primirea comunicării privind cuantumul contribuţiilor anuale stabilite. Contribuţiile anuale vor fi vărsate trimestrial în Fondul pentru dezvoltare regională, administrat de agenţiile pentru dezvoltare regională.
j) atrage alte contribuţii financiare, locale şi regionale, în vederea realizării obiectivelor regionale; sursele atrase se constituie ca venituri la Fondul pentru dezvoltare regională;
k) aprobă rapoartele de activitate semestriale întocmite de agenţia pentru dezvoltare regională;
l) coordonează şi sprijină dezvoltarea parteneriatelor regionale;
m) elaborează şi aprobă regulamentul propriu de funcţionare, în conformitate cu regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor pentru dezvoltare regională;
n) avizează contractele, convenţiile, acordurile, protocoalele, precum şi alte documente similare, încheiate de către agenţia pentru dezvoltare regională cu terţii în domeniul specific de activitate, inclusiv cu instituţiile similare din cadrul Uniunii Europene, şi informează corespunzător Consiliul naţional pentru dezvoltare regională;
o) aprobă statutul de organizare şi funcţionare a agenţiei pentru dezvoltare regională, precum şi organigrama acesteia;
p) coordonează activităţile de mediatizare la nivel regional a politicilor şi obiectivelor de dezvoltare regională, a programelor regionale finanţate de Uniunea Europeană, precum şi pe cele privind utilizarea, la nivelul regiunii, a fondurilor, asigurând transparenţa şi informarea corectă, rapidă şi în timp util a cetăţenilor, în special a întreprinzătorilor.
q) aprobă rapoartele care se transmit de către Agenţia de Dezvoltare Regională Vest instituţiei naţionale cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, privind stadiul, dificultăţile de implementare, impactul programelor/proiectelor de dezvoltare regională precum şi măsurile de îmbunăţire
r) aprobă propunerile anuale ale bugetelor de venituri şi cheltuieli ale Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, destinate desfăşurării activităţilor
s) numeşte Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, prin concurs, potrivit prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România şi eliberează din funcţie directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, după efectuarea cercetării prealabile impuse de Codul Muncii, dacă acesta a comis fapte care cad sub incidenţa dispoziţiilor din Codul muncii privind desfacerea contractului individual de muncă, respectând prevederile art.10 din H.G. nr.1256/2004 .
ş) Consiliul pentru dezvoltare regională elaborează şi aprobă rapoarte semestriale, precum şi un raport anual de activitate. Aceste rapoarte se transmit spre informare Consiliului naţional pentru dezvoltare regională, în maximum 30 de zile de la sfârşitul perioadei menţionate.
t) îndeplineşte atribuţiile ce îi revin în conformitate cu legislaţia privind regimul zonelor defavorizate, precum şi cele care rezultă din alte acte normative în vigoare.