Investiție majoră în spațiile publice din orașul Oțelu Roșu, județul […]
Investiție majoră în spațiile publice din orașul Oțelu Roșu, județul […]
Timișorenii vor beneficia de un transport public modern, în urma […]
IMM-urile din Regiunea Vest pot accesa între 10.000 și 100.000 […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de […]
Din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor care derulează proiecte europene prin Programul Regional Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat special pentru ei un instrument care să îi ajute în implementare – o aplicație web în care pot vedea în timp real cum avansează proiectele și prin intermediul căreia să le poată gestiona eficient.
Aplicația disponibilă la adresa https://proiecte.vest.ro permite beneficiarilor de finanțări nerambursabile prin PR Vest să își consulte lista de proiecte și să verifice stadiul fiecărui proiect în parte.
Accesul pe platformă se realizează pe baza adresei de e-mail a entității juridice și a unei parole.
Reprezentanții ADR Vest au organizat astăzi un prim webinar cu beneficiarii publici, în cadrul căruia au prezentat, pas cu pas, funcționalitățile aplicației.
Aceasta reprezintă o bază de date utilă pentru gestionarea investițiilor implementate prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Odată înregistrați pe platformă, beneficiarii au acces cu ușurință la diferite informații – câte proiecte au, stadiul lor, dacă se află în evaluare, în implementare sau au fost finalizate, valoarea finanțării nerambursabile de care beneficiază, plățile făcute, gradul de absorbție a fondurilor europene șamd.
Pot vedea stadiul cererilor de prefinanțare, plată sau rambursare depuse, dar și termenele pe care le au de respectat, asumate prin contractele de finanțare – îndeplinirea indicatorilor de etapă ai proiectului.
Este o aplicație care poate fi dezvoltată în continuare în sprijinul utilizatorilor, a subliniat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, care a făcut apel la beneficiari să ofere feed-back cu privire la acest instrument. Totodată, ADR Vest a pus la dispoziția lor un manual de utilizare a aplicației, astfel încât navigarea să decurgă fără sincope și cu utilitate maximă.