AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Vest Ventures începe etapa de investiții: 1,4 milioane de euro vor ajunge în startup-uri până la finalul anului

Primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană […]

Mai mult
Ecosistemul antreprenorial din Regiunea Vest se conectează la capitalul din Silicon Valley și New York: Peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu […]

Mai mult
45.000 de elevi și preșcolari vor avea condiții mai bune de învățare, prin investițiile ce vor fi realizate prin Programul Regional Vest

Peste 130 de școli, grădinițe și licee din Regiunea Vest […]

Mai mult
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este din nou disponibilă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că aplicația […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Proiecte în valoare totală...

Proiecte în valoare totală de peste 50 de milioane de euro, prin Regio-POR, pentru tramvaie noi și modernizarea străzii Calea Bogdăneștilor - Timișoara

01/10/2019

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat astăzi, 1 octombrie 2019, două noi contracte de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în valoare totală de 51,82 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 28,87 milioane euro.

Sunt proiecte prin care va fi asigurată finanțarea pentru reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea străzii Calea Bogdăneștilor, respectiv pentru încă 7 tramvaie noi și moderne:

  • „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 5, Calea Bogdăneștilor”;
  •  „Înnoirea flotei de tramvaie - etapa 2”.

Primul proiect prevede reabilitarea străzii Calea Bogdăneștilor de la intersecţia cu Bulevardul Cetăţii și până la bucla de întoarcere din cartierul Ronaț. Linia de tramvai va fi dublă, va fi amplasată pe mijlocul șoselei și încadrată de spaţii verzi cu arbori.  Prin proiect se vor reabilita 2,25 kilometri de linie dublă, plus 0,45 kilometri - zona buclei de întoarcere, rezultând astfel, în total, 4,95 kilometri cale de rulare modernizată.

Infrastructura rutieră va fi reconfigurată: partea carosabilă va fi lărgită la patru benzi de circulaţie, câte două pe sens. Totodată, pe Calea Bogdăneștilor se vor amenaja trotuare și piste pentru biciclete pe ambele sensuri. 

De asemenea, proiectul prevede reabilitarea unui număr de 7 stații de transport public pe traseul respectiv. Aceste stații vor fi iluminate și adaptate nevoilor persoanelor cu handicap, vor fi dotate cu bănci și coșuri de gunoi, cu echipamente de supraveghere video, cu automate de bilete, panouri cu afişare LCD și alte facilități. În proximitate se vor amplasa rastele pentru biciclete în sistem integrat de închiriere. Se vor amenaja peste 9.500 mp de spații verzi, din care aproximativ 8.500 mp spaţii verzi nou create, și se va implementa un nou sistem de alimentare cu energie electrică în zonă. 

Valoarea totală a proiectului este de 148.851.248,45 lei, finanțarea nerambursabilă fiind de 89.655.146,06 lei. Perioda de implementare este de 36 de luni.

Celălalt proiect semnat reprezintă cea de-a doua etapă a investiției privind înnoirea flotei de tramvaie din Timișoara. Prima etapă - achiziția altor 7 tramvaie noi a fost contractată în iulie 2019.

Proiectul prevede achiziția a 7 tramvaie cu o capacitate de minimum 170 de locuri fiecare, eficiente din punct de vedere energetic și adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități.  Noile vehicule vor fi echipate cu instalații de aer condiționat, încălzire prin conversie și încălzire prin conducție termică în scaune, sistem suplimentar de alimentare care permite o autonomie de minimum 20 km în cazul unor incidente în circulație, sisteme de informare a călătorilor, sisteme audio-video pentru publicitate și de supraveghere video pentru siguranța călătorilor, precum și sisteme de monitorizare și de e-ticketing.

Investiția are ca obiectiv creșterea gradului de confort al călătorilor, a vitezei medii de deplasare și a accesibilității tramvaielor, astfel încât transportul public să devină mai atractiv în municipiul Timișoara.

Valoarea totală a noului proiect este de 96.378.403,45 lei, din care 46.971.966,32 lei finanțare nerambursabilă. Durata de implementare este de 43 de luni.

Semnatarii contractelor au fost domnul Nicolae ROBU, primarul municipiului Timișoara, și domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

***

Proiectele sunt finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e, Obiectiv specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

***

La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio-POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 516 proiecte, în valoare totală de 885,65 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 714,42 milioane euro.

***

Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi – telefon/fax: 0256 – 491.981 / 0256 – 491.923; e-mail: office@adrvest.ro.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia