Investiții majore, pentru dezvoltarea învățământului superior în Valea Jiului și […]
Investiții majore, pentru dezvoltarea învățământului superior în Valea Jiului și […]
Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a investit peste 100 de […]
Noi investiții în învățământul superior, prin Programul Regional Vest 2021-2027: […]
ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, lansează în consultare publică versiunea draft a primului Ghid de finanțare pentru mediul de afaceri.
Apelul de proiecte este adresat microîntreprinderilor (0-9 angajați) cu sediul social în Regiunea Vest și locația de implementare a proiectului în mediul urban sau în stațiunile turistice atestate din Regiunea Vest.
Microîntreprinderile pot accesa finanțare nerambursabilă de până la 200.000 euro pentru:
Prin intermediul acestui apel de proiecte se urmărește creșterea competitivității și a capacității de producție a microîntreprinderilor din Regiunea Vest. În acest scop, prin PR Vest, au fost alocate 20 de milioane euro.
Având în vedere diferențele între cele 4 județe din Regiunea Vest din punct de vedere a dezvoltării, procentul contribuției proprii diferă în funcție de județul în care se implementează proiectul. Astfel, în cazul proiectelor implementate în județul Timiș, contribuția microîntreprinderilor este de 24% din valoarea totală eligibilă a investiției, de 17% în cazul celor implementate în județul Arad și de 10% în cazul proiectelor implementate în județele Hunedoara și Caraș-Severin.
Ghidul solicitantului de finanțare, împreună cu grila de evaluare, lista codurilor CAEN eligibile, lista cheltuielilor eligibile și neeligibile, modelul planului de afaceri, precum și macheta financiară pot fi consultate aici.
Perioada de consultare publică este de 30 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul ADR Vest, din 29.12.2022 și până în data de 29.01.2023 (ora 12:00).
Ne dorim ca apelurile de proiecte aferente PR Vest 2021-2027 să răspundă cât mai eficient nevoilor mediului de afaceri din Regiunea Vest.
De aceea, vă invităm să parcurgeți cu atenție Ghidul și anexele lansate în consultare publică și să ne transmiteți observații și propuneri justificate la adresa de e-mail: consultare@adrvest.ro.
Pentru informații suplimentare, nu ezitați să contactați Biroul de HelpDesk din cadrul ADR Vest: telefon/ fax: 0256-491.923, e-mail: helpdesk@adrvest.ro.
Vă aducem la cunoștință faptul că apelul de proiecte dedicat microîntreprinderilor este doar prima finanțare lansată pentru antreprenorii din Regiunea Vest.
Peste 236 de milioane euro sunt alocate prin PR Vest pentru creșterea capacitații de cercetare și inovare, acompetitivității, productivității și digitalizării IMM-urilor, dar și pentru dezvoltarea de competențe antreprenoriale, digitale, tehnice, creative, ecologice.
***
Programul Regional Vest 2021-2027 este principalul instrument de finanțare din fonduri europene care sprijină competitivitatea, creșterea economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă a Regiunii Vest.
Mai multe informații despre program, inclusiv Calendarul apelurilor de proiecte care urmează să fie lansate în perioada următoare, se regăsesc pe site-ul ADR Vest, aici.