Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea […]
Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea […]
Peste 1.700 de utilizatori ai aplicației MySMIS2021 pot beneficia de […]
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare […]
Locuitorii din Valea Jiului, județul Hunedoara, vor beneficia în curând […]
Anexa II a Contractului de finanţare prevede măsurile de informare şi publicitate pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii unui proiect implementat cu asistenţă financiară nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013:
Acceptarea finanţării conduce la acceptarea de către Beneficiar a introducerii pe lista beneficiarilor în conformitate cu prevederile art. 7 lit. d din Regulamentul de Implementare.
(1)Beneficiarii sunt responsabili pentru implementarea activităţilor de informare şi publicitate în legătură cu asistenţa financiară nerambursabilă obţinută prin Programul Operaţional Regional, în conformitate cu cele declarate în cererea de finanţare.
(2)Neîndeplinirea acestor obligaţii are drept consecinţă pierderea fondurilor alocate pentru informare şi publicitate, şi aplicarea unor sancţiuni.
(3)Beneficiarul este de acord ca, odată cu acceptarea finanţării, următoarele date să fie publicate, electronic sau în orice alt mod: denumirea beneficiarului, denumirea proiectului, valoarea totală a finanţării, datele de începere şi de finalizare ale proiectului, locul de implementare al acestuia.
(4)Beneficiarii sunt obligaţi să utilizeze, pentru toate produsele de comunicare realizate în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional, indicaţiile tehnice din Manualul de Identitate Vizuală pentru Programul Operaţional Regional.
(5)Beneficiarii au obligaţia să transmită către OI pentru avizare materialele de informare şi publicitate elaborate în vederea implementării măsurilor de informare şi publicitate asumate prin contractul de finanţare, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de lansarea şi utilizarea acestora.
(6)Beneficiarii au obligaţia să deţină un dosar (în format tipărit şi/sau electronic) în care vor fi înregistrate toate documentele şi produsele aferente activităţilor de informare şi publicitate desfăşurate.
(7)Publicaţiile tipărite care sunt realizate în cadrul proiectului trebuie să menţioneze obligatoriu titlul programului/ proiectului, precum şi participarea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Regional pe prima şi ultima copertă.
(8)Publicaţiile trebuie să includă obligatoriu pe ultima copertă: titlul programului, editorul materialului, data publicării, textul: „Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”, precum şi date de contact pentru obţinerea mai multor informaţii la cerere de către cei interesaţi.
(9)Publicaţiile vor include de asemenea datele de contact ale AM POR şi a OI relevant.
(10)Website-urile dezvoltate în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional vor conţine obligatoriu, pe pagina principală(i.e. homepage) sigla Uniunii Europene, a Guvernului României, a Instrumentelor Structurale şi a Programului Operaţional Regional. De asemenea, website-urile vor conţine un link către site-ul web al Instrumentelor Structurale în România, www.fonduri-ue.ro, însoţit de textul: “Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro”. (textul reprezentând un link la adresa web (URL): http://www.fonduri-ue.ro).
(11)Bannerele expuse în acţiunile proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional vor avea inscripţionate titlul programului/ proiectului, sigla POR, sigla Guvernului, sigla Fondurilor Structurale în România şi sigla Uniunii Europene. Beneficiarul va stabili dimensiunile optime astfel încât să asigure vizibilitatea maximă pentru Programul Operaţional Regional şi contribuţiei financiare a Uniunii Europene.
(12)În cazul achiziţiilor de echipamente, acestora li se va aplica la loc vizibil un autocolant care să conţină următoarele elemente informative obligatorii: sigla POR, sigla Guvernului României, sigla Instrumentelor Structurale şi sigla Uniunii Europene.
(13)Beneficiarii sunt obligaţi să asigure o informare transparentă şi corectă a mass-media asupra proiectului finanţat prin Programul Operaţional Regional.
(14)Beneficiarul este obligat să anunţe prin comunicate de presă începerea şi încheierea activităţilor din proiect.
(15)La finalizarea proiectului beneficiarul va publica o informare asupra proiectului şi a rezultatelor sale în ziarul local cu cea mai mare audienţă. Informarea va includeurmătoarele elemente obligatorii: sigla Guvernului României, logo-ul POR, sigla Fondurilor Structurale în România sigla Uniunii Europene, valoarea proiectului, titlul proiectului/ investiţiei, beneficiarul.