AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Vest Ventures începe etapa de investiții: 1,4 milioane de euro vor ajunge în startup-uri până la finalul anului

Primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană […]

Mai mult
Ecosistemul antreprenorial din Regiunea Vest se conectează la capitalul din Silicon Valley și New York: Peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu […]

Mai mult
45.000 de elevi și preșcolari vor avea condiții mai bune de învățare, prin investițiile ce vor fi realizate prin Programul Regional Vest

Peste 130 de școli, grădinițe și licee din Regiunea Vest […]

Mai mult
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este din nou disponibilă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că aplicația […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. O nouă semnare a...

O nouă semnare a unui contract de finanțare prin Regio-Programul Operațional Regional pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Timișoara

20/09/2018

Astăzi, 20 septembrie 2018, a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara semnarea contractului de finanţare pentru reabilitarea a 6 blocuri de locuințe din municipiul Timișoara - „Îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidenţial prin reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe situate pe străzile: Aleea F.C.Ripensia, Bd. Corneliu Coposu, Str. Surorile Martir Caceu, Str. Măgura, Str. Mareşal Averescu, Str. Învăţătorului”.

Finanțarea nerambursabilă se acordă în cadrul axei prioritare 3,  prioritatea de investiții 3.1 „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea A. Clădiri rezidențiale.

Evenimentul a avut loc în prezența domnului Nicolae ROBU – Primarul Municipiului Timișoara și reprezentant al beneficiarului de finanțare nerambursabilă, Municipiul Timișoara -  şi a domnului Sorin MAXIM – Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest.

Contractul de finanțare semnat astăzi vizează reabilitarea a 6 blocuri de locuințe cu 324 de apartamente, în decursul a 16 luni de implementare. Blocurile de locuințe incluse în cadrul acestui proiect se află pe Aleea F.C.Ripensia, Bd. Corneliu Coposu, Str. Surorile Martir Caceu, Str. Măgura, Str. Mareşal Averescu, Str. Învăţătorului.

Valoarea totală a proiectuluieste de 5.723.962,63, iar valoarea finanțării nerambursabile a proiectului este de 3.357.678,56 lei.

Reabilitarea termică ce va fi realizată ca urmare a semnării contractului de finanțare vizează îmbunătăţirea condiţiilor de confort termic interior pentru rezidenţiale/apartamentele supuse reabilitării, creşterea eficienţei energetice în blocurile de locuințe care fac obiectul proiectului, dar și creşterea nivelului de protecţie a mediului înconjurător prin scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2) - de la 950,97 la 629,41.

***

Până în prezent, în cadrul priorității de investiții 3.1A, în Regiunea Vest au fost contractate 14 proiecte având o valoare a finanțării nerambursabile de 5,22 milioane euro.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia