AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Alte 10 tramvaie noi și moderne, cu bani europeni, pentru municipiul Arad. A fost semnat contractul de finanțare!

Investițiile în modernizarea transportului public de călători și mobilitatea urbană […]

Mai mult
Ghid în consultare publică: Apel de selecție a beneficiarilor de servicii suport pentru digitalizare, destinat IMM-urilor prin intermediul EDIH DIGIVEST

Consorțiul DIGIVEST, format din ADR Vest (lider de proiect), Clusterul Regional Tehnologia Informațiilor […]

Mai mult
PTJ: Fișele de proiect pot fi depuse în cadrul platformei „Tehnologii strategice pentru Europa” – STEP

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar […]

Mai mult
PTJ: Apel pentru idei de proiecte: Tehnologii strategice pentru Europa

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. MFE prelungeşte termenul de...

MFE prelungeşte termenul de depunere a proiectelor în sprijinul şomerilor şi persoanelor inactive din Valea Jiului

16/04/2020

Ministerul Fondurilor Europene anunţă prelungirea termenului de depunere a proiectelor pentru apelul “Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului de ocupare a șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului în corelare cu nevoile pieței muncii”.

Astfel, proiectele pot fi depuse până la data de 11 mai 2020, având în vedere starea de urgență instituită în România și măsurile aferente adoptate de autoritățile statului în contextul pandemiei COVID-19, precum și oportunitatea importantă generată de acest apel pentru locuitorii din Valea Jiului.

Proiectele finanțate vor fi implementate în localitățile Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni și Uricani.

Apelul, deschis în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU), dispune de un buget de 2 milioane de euro. Ținta este creșterea ocupării șomerilor și a persoanelor inactive, cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrătorii cu vârste între 55-64 de ani, persoanele cu dizabilități și persoanele cu un nivel redus de educație.

Se vor finanţa: furnizarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării, de informare și consiliere profesională, de mediere a muncii, organizarea și derularea de programe de formare profesională, evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, serviciile de asistență (creșă, afterschool, acompaniere) pentru persoanele aflate în îngrijirea persoanelor din grupul țintă al proiectelor.

Valoarea maximă a unui proiect care poate fi depus este 400.000 de euro, iar proiectele pot fi depuse şi în parteneriat.

Sunt eligibili: furnizorii acreditați de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, cei de formare profesională, centrele autorizate de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, asociațiile și fundațiile, organizațiile sindicale și patronale, camerele de comerţ şi industrie și universitățile.

Mai multe detalii despre acest apel de proiecte sunt disponibile site-ul Ministerului Fondurilor Europene - http://mfe.gov.ro/pocu-proiectele-in-cadrul-apelului-imbunatatirea-nivelului-de-competente-profesionale-si-cresterea-gradului-de-ocupare-a-somerilor-si-persoanelor-inactive-din-valea-jiului-in-corelare-cu-nev/.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia