O suprafață de peste 70.000 de metri pătrați va fi […]
O suprafață de peste 70.000 de metri pătrați va fi […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Comunei Moșnița Nouă […]
Cu sprijinul fondurilor europene, o fostă zonă industrială din orașul […]
Locuitorii cartierului 8 Martie din Petrila, județul Hunedoara, vor avea […]
Cu sprijinul fondurilor europene, o fostă zonă industrială din orașul Anina, acum un teren aflat în paragină și abandonat, va fi transformată într-un spațiu verde modern, sigur și atractiv, cu facilități pentru locuitorii de toate vârstele. Peste 4,7 milioane de euro vor fi investiți în acest proiect, care va transforma complet o suprafață de teren de peste 2 hectare din vecinătatea Uzinelor de Fier și a fostei mine de cărbune – Ansamblul Puțului I, pe viitor spațiu de recreere, sport și joacă.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Anina din județul Caraș-Severin au semnat contractul de finanțare pentru acest proiect de regenerare urbană, care prevede reconversia funcțională a terenului de pe strada Poștei nr. 1, respectiv cel către strada Uzinei.
Investițiile care se vor realiza aici cu finanțare europeană, prin Programul Regional Vest 2021-2027, au scopul de a contribui la asigurarea unei mai bune calități a vieții pentru locuitorii orașului Anina și împrejurimi, mai ales că zona se confruntă cu o depopulare accentuată.
Cel puțin patru zone funcționale vor fi amenajate pe terenul vizat prin proiect – o zonă de relaxare, una de socializare, o alta pentru activități sportive și un spațiu de joacă pentru copii.
Pentru îmbunătățirea mediului urban și a biodiversității, în zonă se vor planta 345 de arbori și arbuști și se vor amenaja grădini de ploaie – amenajări peisagistice speciale pentru colectarea și folosirea apelor pluviale. Practic, suprafața verde publică va crește, la Anina, cu peste 1,4 hectare, în urma implementării acestui proiect.
Comunitatea locală va beneficia astfel de oportunități reale de petrecere a timpului liber – un parc urban modern, cu piațete unde să poată fi organizate evenimente culturale, zone pentru fitness și alte activități sportive, spații de întâlnire și socializare, zonă destinată animalelor de companie șamd. Totodată, proiectul este menit să stimuleze inițiative economice conexe – mici afaceri locale, servicii pentru turiști și organizarea de evenimente culturale, zona pe care se va interveni aflându-se în apropierea unor monumente reprezentative pentru patrimoniul industrial al Aninei.
Investiția beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de peste 4,55 milioane euro.
Data de finalizare a proiectului este 30.07.2028.