AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Transport în comun la standarde europene, pentru toți locuitorii Reșiței. Patru trasee noi vor fi introduse în oraș cu ajutorul fondurilor europene

Reșița mai face un pas important spre un transport public […]

Mai mult
Se prelungește perioada de depunere a proiectelor pentru digitalizarea IMM-urilor. Webinar pentru prezentarea condițiilor de finanțare

Ca urmare a interesului ridicat manifestat de potențalii beneficiari pentru […]

Mai mult
PR Vest: A fost actualizat ghidul aferent apelului „Digitalizare IMM”

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de […]

Mai mult
Finanțări de până la 100.000 de euro pentru întreprinderile nou-înființate din județul Caraș-Severin – ghid în consultare publică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Fonduri europene pentru infrastructura...

Fonduri europene pentru infrastructura de turism balnear din stațiunea Băile Herculane și pentru restaurarea monumentului istoric Urbarialhaus – Sântana

02/07/2019

Două noi contracte de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în valoare totală de 4,8 milioane euro, au fost semnate astăzi la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timișoara, cu Primăria Băile Herculane și Primăria Sântana. 

Este vorba despre proiectele privind:

  •  „Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear din Stațiunea Băile Herculane”
  •  „Restaurarea Urbarialhaus (Casa urbarială) și adaptarea ei la nevoile culturale ale comunității”

Primul proiect are ca obiectiv revitalizarea stațiunii Băile Herculane din județul Caraș-Severin, prin intervenții în infrastructura de turism. Astfel, se va interveni prin lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare/ amenajare/ dotare, în termen de 3 ani de Ia semnarea contractului de finanțare, asupra unui număr de șase obiective de investiții: Izvorul Domogled, Troița de pe strada Domogled, Casa Piticilor / Izvorul Domogled 2, Spații verzi - Pavilionul 12, Izvorul Venera și Teatrul de Vară.

În urma realizării acestor investiții, se estimează o creștere a numărului preconizat de vizite Ia siturile din patrimoniul cultural și natural și atracțiile care beneficiază de sprijin - 4229 vizite/ an.

Valoarea totală a proiectului este de 14.111.749,50 lei, din care 13.822.640,42 lei finanțare nerambursabilă.

Semnatarii contractului au fost domnul Cristian MICLĂU, primarul orașului Băile Herculane, și domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

Proiectul este finanțat prin Regio - Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), Axa prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.

***

Cel de-al doilea proiect contractat astăzi vizează restaurarea Casei urbariale - Urbarialhaus din orașul Sântana, județul Arad. 

Monumentul istoric va fi restaurat, conservat și pus în valoare, iar acolo vor fi dezvoltate un muzeu și spații culturale în care vor fi expuse obiecte de patrimoniu, exponate specifice tradițiilor zonei, contribuind astfel la transformarea orașului Sântana într-o zonă de interes turistic cultural. Totodată, proiectul prevede digitizarea obiectivului de patrimoniu.

Clădirea de pe strada Muncii nr. 60 are o suprafață desfășurată de 1.879 mp, cu un regim de înălțime Sp+P+1E. 

Semnatarii contractului au fost domnul Daniel-Sorin Tomuța, primarul orașului Sântana, și domnul Sorin MAXIM.

Valoarea totală a proiectului este de 8.709.932,98 lei, din care 7.806.945,68 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 35 de luni.

Lucrările sunt finanțate prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi    conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

***

Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi – telefon/fax: 0256 – 491.981 / 0256 – 491.923; e-mail: office@adrvest.ro.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia