AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

45.000 de elevi și preșcolari vor avea condiții mai bune de învățare, prin investițiile ce vor fi realizate prin Programul Regional Vest

Peste 130 de școli, grădinițe și licee din Regiunea Vest […]

Mai mult
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este din nou disponibilă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că aplicația […]

Mai mult
60.000 de pacienți oncologici vor beneficia anual de servicii medicale moderne la viitorul Institut Regional de Oncologie din Timișoara, care va fi construit cu sprijinul fondurilor europene, prin Programul Sănătate

În Regiunea Vest, peste 55.000 de persoane trăiesc cu un […]

Mai mult
Se prelungește termenul de depunere a proiectelor pentru finanțarea infrastructurii verzi

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Finanțări europene disponibile pentru...

Finanțări europene disponibile pentru ONG-uri care să monitorizeze proiectele New European Bauhaus din Regiunea Vest

27/11/2024

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a publicat Ghidul de finanțare pentru apelul de proiecte privind implementarea Pactelor de Integritate în cadrul componentei New European Bauhaus, care va finanța proiecte pilot de revitalizare, reconversie și punere în valoare a spațiilor și clădirilor urbane.

Apelul lansat beneficiază de o alocare financiară în valoare totală de 200.000 de euro și se adresează organizațiilor neguvernamentale și altor ONG-uri fără scop patrimonial din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

„Pactul de Integritate” reprezintă un mecanism de control civic și de colaborare cu societatea civilă, care se va aplica în cadrul viitoarelor proiecte finanțate prin Programul Regional Vest ca măsură suplimentară de monitorizare a achizițiilor publice și implementării contractelor din cadrul proiectelor sprijinite prin Intervenția Regională 7.1.B - New European Bauhaus, în vederea creșterii transparenței și încrederii în utilizarea fondurilor europene.

ONG-urile vor monitoriza întregul proces de achiziții publice derulat de beneficiarii PR Vest în cadrul componentei New European Bauhaus, de la planificare și până la finalizarea contractului, vor oferi recomandări și vor publica rapoarte pentru informarea publicului.

ONG-urile vor putea depune proiecte, individual sau în parteneriat cu alte organizații nonguvernamentale fără scop patrimonial, înființate prin alte legi speciale, pentru a deveni monitori independenți.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 30.000 de euro, iar valoarea maximă - 200.000 de euro și nu presupune o contribuție proprie din partea solicitantului.

Sunt eligibile pentru finanțare organizațiile înființate cel târziu la data de 31.12.2021.

Nu sunt eligibile organizațiile afiliate politic, întreprinderile, organizațiile media și cele care desfășoară activități economice pentru profit.

În cadrul apelului vor fi sprijinite proiecte care cuprind:

  • Evaluarea procedurilor de atribuire a contractelor Autorității Contractante în cadrul proiectului selectat și a modului în care sunt respectate principiile de integritate, responsabilitate, nediscriminare, transparență și tratament egal în procesul de atribuire și implementare a contractelor;
  • Monitorizarea procedurilor de achiziții publice și a implementării pentru toate contractele semnate în cadrul proiectului;
  • Realizarea de rapoarte de monitorizare și liste de verificare specifice Pactului de Integritate;
  • Activități administrative: participarea la ședințe de lucru și monitorizarea activităților ce țin de implementarea contractului atribuit de Autoritatea Contractantă.

Proiectele vor putea fi depuse în perioada 15 ianuarie 2025, ora 12:00:00 -  15 aprilie 2025, ora 12:00:00.

Consultați aici Ghidul solicitantului de finanțare pentru implementarea Pactelor de Integritate și anexele aferente.

Pentru informații suplimentare, nu ezitați să contactați Biroul de HelpDesk al ADR Vest: telefon/ fax: 0256-491.923, e-mail: helpdesk@adrvest.ro.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia