AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Un nou apel de proiecte, competitiv, pentru Revitalizare și regenerare urbană - ghid de finanțare în consultare publică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de […]

Mai mult
Consultare publică - Eficiență energetică - clădiri publice

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate […]

Mai mult
Noi investiții în modernizarea infrastructurii, în echipamente și facilități de top pentru studenți, cu finanțare europeană, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Investițiile în educație continuă, în Regiunea Vest, cu modernizarea instituțiilor […]

Mai mult
Ghid publicat: Lansare Apel de selecție a beneficiarilor de servicii suport pentru digitalizare, destinat autorităților publice locale prin intermediul EDIH DIGIVEST

Consorțiul DIGIVEST, format din ADR Vest (lider de proiect), Clusterul Regional Tehnologia Informațiilor […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Drumul județean 581 de...

Drumul județean 581 de la Grădinari până la intersecția cu drumul spre Secășeni va fi modernizat cu finanțare europeană prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020

22/12/2017

Astăzi, 22 decembrie 2017, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) și Consiliul Județean Caraș-Severin au semnat contractul pentru proiectul „Modernizare DJ 581, intersecție cu DJ 586 A (Secășeni) – intersecție cu DN 57 (Grădinari)”.

Semnatarii contractului au fost domnii Silviu HURDUZEU – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, beneficiarul finanțării acordate pentru acest proiect - și Sorin MAXIM – directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Regional la nivelul Regiunii Vest.

Proiectul pentru care a fost semnat contractul de finanțare vizează modernizarea drumului județean 581, de la de la Grădinari până la intersecția cu drumul spre Secășeni, pe o distanță de 8,51 kilometri. De asemenea, acest proiect vizează creșterea siguranței rutiere pe acest traseu de drum și îmbunătățirea conectivității directe cu rețeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T),  deservind în mod direct peste 4.000 de locuitori.

Implementarea acestuia se va face pe parcursul a 32 de luni. Pe lângă modernizarea traseului de drum, proiectul vizează realizarea de trotuare și piste pentru biciclete în comunele Grădinari și Ticvaniu Mare, realizarea de marcaje și montarea de sisteme suplimentare de semnalizare, precum și modernizarea a 4 stații pentru mijloacele de transport în comun.

Proiectul „Modernizare DJ 581, intersecție cu DJ 586 A (Secășeni) – intersecție cu DN 57 (Grădinari)” are o valoare totală de aproximativ 4,43 milioane euro din care, finanțarea nerambursabilă este de aproximativ 4,28 milioane euro iar contribuția beneficiarului este de aproximativ 0,15 milioane euro (la cursul Inforeuro de 4,5990 lei/euro). Cofinanțarea acestui proiect este asigurată prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 – prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.

***

Până în prezent, în cadrul priorității de investiții 6.1, în Regiunea Vest au fost contractate 6 proiecte având o valoare a finanțării nerambursabile de 85,65 milioane euro, iar 1 proiect având o valoare a finanțării nerambursabile de 14,46 milioane euro se află în etapa de contractare.

Apelul de proiecte pentru prioritatea de investiții 6.1 a fost închis în data de 13 iulie 2017.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia