ADR Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție […]
ADR Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest revitalizează spațiile urbane într-un mod […]
Două zone abandonate din orașul Gătaia (județul Timiș) vor fi […]
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat Ghidul Solicitantului pentru […]
ADR Vest a publicat două noi apeluri de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027. Ambele sunt dedicate microîntreprinderilor – atât celor din domeniul producției, cât și celor care au activități economice în domeniul serviciilor; și sunt de tip competitiv, cu termene limită de depunere.
Astfel, astăzi a fost aprobat și publicat Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte nr. PRV/1.3.A/1 - Sprijin pentru microîntreprinderi, destinat microîntreprinderilor care desfășoară activități în domeniul producției și care are un buget de 26,33 de milioane de euro.
Pentru acest apel, valoarea finanțării nerambursabile este de minimum 30.000 euro și maximum 60.000 sau 200.000 euro, cu încadrarea în limita plafonului de minimis de care poate beneficia o întreprindere unică, în funcție de ponderea veniturilor aferente codului CAEN eligibil pentru care se solicită finanțare în cifra de afaceri înregistrată în anul 2022.
Principalele tipuri de activități eligibile finanțate sunt:
Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor care desfășoară activități în domeniul producției, inclusiv anexele la acesta pot fi accesate aici.
Tot astăzi, ADR Vest a aprobat și publicat Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte nr.PRV/1.3.A/2 - Sprijin pentru microîntreprinderi, destinat microîntreprinderilor care desfășoară activități în domeniul serviciilor.
10 milioane euro este alocarea pentru acest apel, iar finanțarea nerambursabilă care poate fi accesată este de minimum 30.000 euro și maximum 60.000 euro sau 120.000 euro, în funcție de ponderea veniturilor aferente codului CAEN eligibil pentru care se solicită finanțare în cifra de afaceri înregistrată în anul 2022.
Principalele tipuri de activități eligibile finanțate în cadrul acestui apel de proiecte constau în:
Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului de finanțare pentru apelul de destinat microîntreprinderilor care desfășoară activități în domeniul serviciilor, inclusiv anexele la acesta pot fi accesată aici.
Ambele apeluri lansate astăzi se adresează microîntreprinderilor care au sediul social sau un sediu secundar/punct de lucru în Regiunea Vest înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului cel târziu la data de 31.12.2021, cu o vechime de minim 1 an fiscal integral și care activează în tipologiile de activități economice care se regăsesc în Anexa 19 - Domenii de activitate eligibile.
Locația de implementare a proiectelor trebuie să fie obligatoriu în mediul urban, inclusiv localitățile componente și satele aparținătoare municipiilor și orașelor din Regiunea Vest sau în stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural din Regiunea Vest.
Contribuția solicitantului la finanțarea investiției diferă în funcție de județul în care se implementează proiectul. Astfel, valoarea contribuției solicitantului de finanțare pentru ajutorul de minimis trebuie să fie de cel puțin:
Finanțarea nerambursabilă este acordată sub forma ajutorului de minimis, în baza Schemei de ajutor de minimis având ca obiectiv sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, aprobată prin Decizia Directorului General al ADR Vest nr. 129/16.08.2023.
Perioada de depunere a proiectelor va începe în 01.11.2023, ora 08:00 și se va încheia în 01.12.2023, ora 08:00.