AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Prima cohortă Vest Ventures Accelerator se încheie: investițiile scontate ajung la 1 milion de euro

Peste 100 de aplicații analizate, 15 săptămâni de accelerare, 35 […]

Mai mult
Se lansează Asternova Vest: fond de capital de risc dedicat Regiunii Vest, cu €26M angajament public al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest

Consorțiul româno-francez format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și […]

Mai mult
MIPE lansează în consultare publică documentului „Orientări pentru identificarea și pregătirea proiectelor STEP”

MIPE anunță lansarea în consultare publică, a documentului „Orientări pentru […]

Mai mult
Campanie de promovare a Instrumentului financiar de tip împrumut cu capital rebate cu o valoare de 188, 7 milioane euro, finanţat integral din Fondul de Participare pentru Tranziţie Justă

În perioada 8-18 iunie 2026, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Noi demersuri în procesul...

Noi demersuri în procesul de descoperire antreprenorială la nivelul Regiunii Vest

12/06/2019

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, instituția responsabilă la nivelul Regiunii Vest cu pregătirea și gestionarea fondurilor europene dedicate dezvoltării regionale, continuă inițiativele regionale în domeniul descoperirii antreprenoriale.

În acest sens, în perioada 18-20 iunie 2019, organizam o dezbatere în cadrul unui eveniment adresat ecosistemului regional de inovare: companii inovative, universităţi, autorităţi publice locale și reprezentanți ai societății civile, entități relevante pentru sectoarele de specializare inteligentă identificate la nivelul Regiunii Vest:

  • agricultură și industria alimentară;
  • digitalizare și Industrie 4.0;
  • eficiență energetică și clădiri sustenabile;
  • industrii culturale și creative;
  • industria prelucrătoare;
  • sănătate și calitatea vieții.

Scopul demersului nostru este informarea si animarea ecosistemului de inovare. Astfel, plecând de la nevoile, provocările şi problemele pe care le-am identificat în fiecare domeniu de specializare inteligentă, ne propunem să transformăm ideile în parteneriate și proiecte viabile, la nivelul Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă, cu finanțare în cadrul Programului Operațional Regional.

Având în vedere alocarea financiară semnificativ mărită pentru proiectele cu accent pe inovare, digitalizare, transformare economică și sprijin pentru întreprinderi, ADR Vest consideră că pregătirea acestor demersuri necesită timp, dar este esențială pentru un proiect de succes, cu impact relevant la nivelul economiei Regiunii Vest.

Evenimentul este organizat de ADR Vest împreună cu Comisia Europeană – Centrul Comun de Cercetare (JRC Sevilla) și European Academy, în perioada 18-20 iunie 2019, la Hotel Timișoara, strada Mărășești nr. 1-3, Timișoara. Participanții se vor reuni în data de 18 iunie, cu începere de la ora 9:00.

***

Procesul de descoperire antreprenorială, elementul cheie care stă la baza strategiilor de specializare inteligentă, se referă  la identificarea şi dezvoltarea unor soluţii creative la provocări comune, prin combinarea competenţelor şi a partenerilor, asumarea de riscuri, experimentare, căutarea de noi idei de-a lungul lanţului de valoare sau în vederea pătrunderii în cadrul unor noi lanţuri de valoare.

Pentru confirmarea participării și alte informaţii suplimentare, ne puteți contacta la: telefon/fax – 0256-491.981 / 0256-491.923, e-mail - office@adrvest.ro, Departamentul Planificare Regională și Dezvoltare Urbană, ADR Vest.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia