Locuitorii Regiunii Vest pot afla acum foarte simplu stadiul proiectelor […]
Locuitorii Regiunii Vest pot afla acum foarte simplu stadiul proiectelor […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare […]
Reșița intră într-o nouă etapă de transformare urbană. Astăzi a […]
Consorțiul DIGIVEST, format din Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate […]
În debutul High-Level Conference on the Future of Cohesion Policy 2027+, desfășurată astăzi la București, am avut onoarea să ne întâlnim cu dl Raffaele Fitto – Vicepreședinte Executiv pentru Coeziune și Reformă al Comisiei Europene, întâlnire la care a participat și dl Ministru Dragoș Pâslaru – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În deschiderea întâlnirii, dl Ministru Pâslaru a transmis un mesaj de încredere și susținere pentru politica de coeziune în viitorul exercițiu financiar, subliniind rolul foarte important al dialogului dintre nivelul național și cel regional, încrederea că regiunile – prin Agențiile pentru Dezvoltare Regională – gestionează cel mai bine resursele și necesitatea continuării experienței pozitive acumulate. A menționat că resursele destinate dezvoltării regionale ar trebui să crească, pentru a asigura o finanțare integrată și coerentă a comunităților locale.
Dl Raffaele Fitto a dorit această întâlnire cu Agențiile pentru Dezvoltare Regională pentru a transmite următoarele mesaje:
A fost subliniată și o temă deosebit de relevantă: dreptul de a rămâne, prin construirea unor programe cu abordare integrată, care să răspundă cât mai fidel nevoilor teritoriale, reducând totodată sarcina birocratică și modernizând guvernanța.
Având în vedere munca depusă de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, precum și experiența și expertiza acumulate, dl Vicepreședinte Executiv Fitto și-a exprimat deschiderea pentru continuarea dialogului, obiectivul fiind modernizarea politicii de coeziune. Și-a exprimat încrederea că regiunile din România, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu sprijinul Comisiei Europene, vor demonstra că resursele vor fi investite eficient și că guvernanța va fi modernizată, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă și să contribuim la un nivel de trai demn pentru toți cetățenii.
I-am prezentat dlui Vicepreședinte Executiv Raffaele Fitto câteva dintre aspectele activității noastre și rezultatele obținute până acum în exercițiul financiar 2021–2027, precum și poziția comună a regiunilor privind perioada 2028–2034. Cei opt directori generali ai Agențiilor pentru Dezvoltare Regională au expus provocările specifice fiecărei regiuni și și-au reafirmat angajamentul de a continua dezvoltarea, de a consolida guvernanța și de a demonstra că descentralizarea – bazată pe parteneriat, înțelegerea realităților locale, viziune și instrumente moderne – este și va rămâne un model de succes în România.
În acest context, am transmis principalele direcții de poziționare ale Agențiilor pentru Dezvoltare Regională pentru următorul exercițiu financiar, respectiv:
Îi mulțumim dlui Vice-Președinte Executiv Raffaele Fitto pentru dialogul substanțial și pentru atenția reală acordată regiunilor României - prin deschiderea manifestată față de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, Doamnei Sofia Alves, Director pentru Consolidarea capacității administrative și implementarea programelor (REGIO.E) precum și dlui Ministru Dragoș Pîslaru pentru susținere și pentru organizarea acestui cadru de discuție. Deschiderea și disponibilitatea lor reconfirmă valoarea unui parteneriat european solid în consolidarea dezvoltării regionale.