Două zone abandonate din orașul Gătaia (județul Timiș) vor fi […]
Două zone abandonate din orașul Gătaia (județul Timiș) vor fi […]
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat Ghidul Solicitantului pentru […]
Regiunea Vest din România va beneficia de expertiză în domeniul […]
Până la termenul limită de 30 septembrie 2024, în cadrul […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat astăzi, 23 iulie 2019, trei noi contracte de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în valoare totală de peste 24 de milioane de euro.
Proiectele vizează înnoirea flotei de tramvaie din Timișoara – etapa 1, reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului ORL al Spitalului Municipal, respectiv construcția unei noi creșe, pe Calea Bogdăneștilor.
Astfel, prin primul proiect contractat astăzi va fi asigurată finanțarea pentru achiziția unui număr de 7 tramvaie noi și moderne, cu o capacitate de minimum 170 de locuri fiecare, eficiente din punct de vedere energetic și adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități.
Vehiculele noi vor înlocui/ suplimenta tramvaiele vechi care circulă pe liniile 1 și 6b – linii modernizate.
Proiectul beneficiarului prevede achiziția a 7 tramvaie echipate cu instalații de aer condiționat, încălzire prin conversie și încălzire prin conducție termică în scaune, sistem suplimentar de alimentare care permite o autonomie de minimum 20 km în cazul unor incidente în circulație, sisteme de informare a călătorilor în interior și exterior, sisteme audio-video pentru publicitate și de supraveghere video pentru siguranța călătorilor, precum și sisteme de monitorizare și de e-ticketing compatibile cu restul flotei de vehicule aflate în exploatarea Societății de Transport Public Timișoara.
Investiția are ca obiectiv creșterea gradului de confort al călătorilor, a vitezei medii de deplasare și a accesibilității tramvaielor, astfel încât transportul public să devină mai atractiv în municipiul Timișoara, concomitent cu îmbunătățirea generală a traficului urban și reducerea poluării, prin scăderea emisiilor de dioxid de carbon.
Valoarea totală a contractului este de 96.378.421,30 lei, din care 79.388.436,62 lei reprezintă fonduri nerambursabile. Durata de implementare a proiectului este de 49 de luni.
În completarea investiției, tot în cadrul Regio-POR au fost depuse spre finanțare încă două proiecte pentru înnoirea flotei de tramvaie – etapele II și III.
Ambulatoriul ORL – reabilitare, extindere și dotare cu finanțare europeană
Cel de-al doilea proiect contractat vizează reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii Ambulatoriului ORL din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Sunt prevăzute reabilitarea parterului imobilului situat pe Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 6 și extinderea sa pe verticală, rezultând o clădire cu parter și patru etaje, cu o suprafață construită desfășurată de 865 de metri pătrați.
Construcția va fi prevăzută cu ascensor pentru transport persoane, scări care să deservească noul obiectiv și scări metalice exterioare, cu rol de evacuare. Vor fi refăcute toate instalaţiile, vor fi introduse altele noi în completare și vor fi realizate amenajări exterioare.
Investiția cuprinde inclusiv dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriului.
Este un proiect în valoare totală de 10.592.285,49 lei, din care 10.379.914,99 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare – 51 de luni.
Creșă nouă pe Calea Bogdăneștilor
Cel de-al treilea proiect se referă la „Construcţia şi echiparea infrastructurii pentru educaţie timpurie antepreșcolară în Municipiul Timișoara - Calea Bogdăneştilor”.
Este prevăzută construirea unei noi creșe la intersecția cu strada Amzei, cu un regim de înălțime P+1E (1.340,44 mp suprafață construită desfășurată).
Noua clădire va fi prevăzută cu toate instalațiile necesare bunei funcționări în condiții de eficiență energetică (electrice, sanitare, de încălzire etc.), inclusiv panouri solare, spații pentru activităţile zilnice ale copiilor și pentru dormit, loc de luat masa și bucătărie, mobilier și dotări specifice, facilități pentru persoanele cu dizabilități (lift dimensionat corespunzător și rampe de acces), sistem de supraveghere antiefracţie, nouă locuri de parcare etc.
Valoarea totală a investiției este de 7.724.298,52 lei, din care 1.287.323,45 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare – 28 de luni.
***
Semnatarii contractelor au fost domnul Nicolae ROBU, primarul Municipiului Timișoara, și domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.
Proiectele sunt finanțate prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, respectiv Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.
***
La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio-POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 496 de proiecte, în valoare totală de 735,68 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 601,67 milioane euro.
***
Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi – telefon/fax: 0256 – 491.981 / 0256 – 491.923; e-mail: office@adrvest.ro.