AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Analiza strategică a transportului public și mobilității în Regiunea Vest 2025–2034, lansată în consultare publică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a publicat în consultare publică […]

Mai mult
Finanțări disponibile pentru centre de sănătate mintală pentru prevenirea adicțiilor, prin Programul Sănătate

Aproape 15,8 milioane de euro sunt disponibili la nivel național, […]

Mai mult
Ultimele zile în care IMM-urile din Valea Jiului pot depune proiectele pentru apelul din cadrul Programului Tranziție Justă

Până la finalul acestei luni, antreprenorii din orașele Petroșani, Vulcan, […]

Mai mult
Finanțare de 22 milioane de euro pentru viitorul tehnologic al Regiunii Vest

Într-o economie globală tot mai competitivă, Europa are nevoie de […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Apel pentru idei de...

Apel pentru idei de proiecte în domeniul sănătății

28/05/2024

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, lansează un apel pentru idei de proiecte în domeniul sănătății/ cu aplicabilitate în domeniul sănătății, în vederea constituirii unui portofoliu de idei de proiecte potențial finanțabile prin platforma „Tehnologii strategice pentru Europa” (STEP).

Cine dorește să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu este invitat să transmită descrierea ideii sau ideilor sale de proiect la adresa ideestep.ps@mfe.gov.ro, până în data de 3 iunie 2024, ora 12:00. Propunerile trebuie elaborate respectând recomandările din Comunicarea Comisiei – Notă de orientare privind anumite dispoziții ale Regulamentului (UE) 2024/795 de instituire a platformei „Tehnologii strategice pentru Europa” (STEP), care poate fi consultată aici.

Obiectivul STEP este de a sprijini dezvoltarea și producția de tehnologii critice în trei sectoare (de exemplu, inovarea digitală și în domeniul tehnologiei profunde, tehnologiile curate și eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor și biotehnologiile) relevante pentru tranziția verde și cea digitală.

STEP va sprijini, de asemenea, investițiile care vizează consolidarea dezvoltării industriale și a lanțurilor valorice, reducând prin aceasta dependențele strategice ale Uniunii Europene, consolidând suveranitatea și securitatea economică a UE și abordând deficitul de forță de muncă și de competențe în sectoarele strategice respective.

Acceptarea ideilor de proiecte în portofoliu nu înseamnă că aceste idei vor fi sau vor putea fi finanțate automat prin surse de finanțare publice și nu reprezintă un angajament din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Ideile de proiect trimise în cadrul acestui apel de idei pot fi utilizate ulterior de către promotor, și, după caz, partenerul/ii acestuia, pentru a participa la orice program/ procedură/apel de finanțare, aceștia păstrând drepturile de proprietate intelectuală”, precizează reprezentanții MIPE.

Mai multe informații despre acest apel de idei de proiecte sunt disponibile pe site-ul MIPE, aici.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia