AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

45.000 de elevi și preșcolari vor avea condiții mai bune de învățare, prin investițiile ce vor fi realizate prin Programul Regional Vest

Peste 130 de școli, grădinițe și licee din Regiunea Vest […]

Mai mult
Aplicația Achiziții Beneficiari Privați este din nou disponibilă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că aplicația […]

Mai mult
60.000 de pacienți oncologici vor beneficia anual de servicii medicale moderne la viitorul Institut Regional de Oncologie din Timișoara, care va fi construit cu sprijinul fondurilor europene, prin Programul Sănătate

În Regiunea Vest, peste 55.000 de persoane trăiesc cu un […]

Mai mult
Se prelungește termenul de depunere a proiectelor pentru finanțarea infrastructurii verzi

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Ambasadorul Israelului în România,...

Ambasadorul Israelului în România, în vizită de lucru la ADR Vest

06/10/2023

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a avut onoarea să primească astăzi vizita Excelenței Sale, Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România. Acesta a avut o întrevedere cu directorul ADR Vest, Sorin Maxim, prilej cu care a reiterat deschiderea pe care o are statul Israel pentru o colaborare cu România și cu Regiunea Vest .

Domeniile de interes sunt: medical, tehnologie și comunicații, precum și turismul, care se poate dezvolta odată cu deschiderea unei curse aeriene directe care leagă Timișoara de Tel Aviv.

Ne bucurăm să continuăm această colaborare pe care o avem cu Israelul, o țară care poate oferi atât exemple de bune practici în numeroase domenii, cât și cooperări și deschidere către piețele mondiale. În următoarea perioadă, sperăm să facem pași concreți în câteva direcții, odată cu activarea componentelor de finanțare specifice tehnologiei, din cadrul Programului Regional Vest. Vorbim aici despre digitalizare și inovare, iar Agenția Regională de Inovare, pe care o vom avea la nivelul regiunii poate fi un element-cheie al colaborării noastre. De asemenea, Excelența Sa și-a manifestat interesul pentru a ne sprijini în dezvoltarea unui fond de capital de risc în Regiunea Vest”, a spus Sorin Maxim, după întrevedere.

Reuven Azar și-a început mandatul de Ambasador al Statului Israel în România în luna august 2022. Diplomat de carieră, el a deţinut funcţia de director al grupului de lucru Israel-SUA-China din cadrul Ministerului israelian de Externe, până la preluarea mandatului actual.

Până în septembrie 2021, Azar a fost consilier adjunct pentru securitate naţională şi politică externă în cadrul Consiliului Naţional de Securitate Naţională, dar, în acelaşi timp, a fost consilier de politică externă al prim-ministrului Israelului.

În perioada 2014-2018, Reuven Azar a fost vice-ambasador la Washington DC, SUA. Anterior acestui mandat, a fost şeful Departamentului de Cercetare pentru Orientul Mijlociu în cadrul Ministerului de Externe israelian, precum şi vice-ambasador la Amman, în Iordania.

De-a lungul activităţii sale, diplomatul s-a ocupat şi de aspecte ale cooperării şi negocierii cu Autoritatea Palestiniană. A fost, de asemenea, şeful misiunii Economice a Ambasadei Israelului la Cairo, în Egipt (1996-2000), precum şi consilier pentru afaceri politice, timp de patru ani, la Washington, SUA (2003-2006).

Reuven Azar s-a născut în Argentina, în 1967, a absolvit Universitatea Ebraică din Ierusalim, absolvind atât programul de licență, cât și masteratul în Relații Internaționale, vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi araba, iar în prezent studiază limba română.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia