AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Asociația ROREG lansează ghidul de selecție și deschide apelul de candidaturi pentru formarea rețelei naționale de consultanți certificați European Energy Award (eea) în România

Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România - ROREG, în […]

Mai mult
Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare. CDR Vest a stabilit direcțiile strategice pentru următorul deceniu

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest) a aprobat principalele […]

Mai mult
Indisponibilitate platformă achiziții privați: https://beneficiar.fonduri-ue.ro

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest vă informează că a avut […]

Mai mult
Prima cohortă Vest Ventures Accelerator se încheie: investițiile scontate ajung la 1 milion de euro

Peste 100 de aplicații analizate, 15 săptămâni de accelerare, 35 […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Finanțări de 4 milioane...

Finanțări de 4 milioane de euro pentru protejarea și valorificarea patrimoniului UNESCO din Regiunea Vest

01/04/2026

O nouă șansă pentru obiectivele de patrimoniu cultural UNESCO. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a publicat Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte dedicat acestora. Apelul își propune să sprijine conservarea, restaurarea și promovarea durabilă a siturilor UNESCO, astfel încât acestea să devină mai bine protejate, mai accesibile publicului și mai atractive pentru vizitatori, în beneficiul direct al comunităților locale.

Sunt eligibile unitățile administrativ-teritoriale – județe, municipii, orașe sau comune – din Regiunea Vest care dețin în proprietate sau administrare un obiectiv de patrimoniu cultural UNESCO aflat pe Lista Patrimoniului Mondial. De asemenea, pot depune proiecte și parteneriatele coordonate de un UAT, alături de alte UAT-uri sau instituții publice locale aflate în subordinea acestora.

Apelul finanțează investiții menite să protejeze patrimoniul, dar și să-l readucă în viața de zi cu zi a comunității. Sunt vizate lucrări de conservare, protecție și restaurare a vestigiilor arheologice și a elementelor arhitecturale, punerea în siguranță a siturilor, precum și protejarea patrimoniului mobil.

Un accent important este pus pe accesibilizarea obiectivelor UNESCO – prin amenajarea infrastructurii de vizitare, instalarea de panouri explicative și sisteme de semnalizare – astfel încât publicul larg să poată înțelege, aprecia și vizita aceste locuri emblematice. Totodată, proiectele pot include activități de digitalizare și promovare, menite să crească vizibilitatea siturilor și numărul de vizitatori, inclusiv prin soluții moderne de prezentare și comunicare.

Pentru acest apel este alocată o finanțare totală de 4 milioane de euro, iar valoarea eligibilă a unui proiect poate fi cuprinsă între 500.000 și 4.000.000 de euro. Contribuția proprie a solicitantului este de minimum 2% din valoarea totală eligibilă.

 Depunerea proiectelor începe în data de 6 aprilie 2026, ora 12:00, și se încheie în 31 iulie 2026, ora 12:00.

 Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului de finanțare, inclusiv Anexele la acesta se regăsesc aici.

 Pentru informații suplimentare, nu ezitați să contactați Biroul de HelpDesk din cadrul ADR Vest: telefon/ fax: 0256-491.923, e-mail: helpdesk@adrvest.ro.

 

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia