Cea mai importantă unitate medicală pentru copii din Regiunea Vest […]
Cea mai importantă unitate medicală pentru copii din Regiunea Vest […]
Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, anunță […]
O nouă șansă pentru obiectivele de patrimoniu cultural UNESCO. Agenția […]
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru […]
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a lansat două apeluri de proiecte prin care unitățile de învățământ de stat pot beneficia de fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor de asistență medicală școlară, inclusiv a serviciilor de asistență stomatologică. Bugetul total al acestor apeluri este de aproape 20 de milioane de euro.
Cabinetele medicale și stomatologice din școli sunt esențiale pentru sănătatea copiilor. Ele înseamnă prevenție, acces rapid la servicii medicale și condiții mai bune pentru elevi și tineri. În prezent, doar jumătate dintre unitățile de învățământ beneficiază de cabinete medicale sau stomatologice, iar procentul scade și mai mult în mediul rural.
Primul apel de proiecte vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea cabinetelor de medicale și stomatologice existente din școlile publice, precum și înființarea de noi cabinete în unitățile de învățământ care nu dispun încă de astfel de servicii. Investițiile sunt eligibile în unitățile de învățământ in mediul rural, precum și în cele din mediul urban și rural situate în zona ITI, respectiv „Valea Jiului” și „Moții, Țara de Piatră”, din Regiunea Vest.
Un aspect important este faptul că nu sunt eligibile proiectele care se limitează exclusiv la dotarea cu echipamente.
Proiectele pot fi depuse atât de unitățile de învățamânt, cât și de unitățile administrativ teritoriale sau parteneriatele între acestea.
Apelul este competitiv și are o alocare la nivel național de 11,7 milioane de euro. Proiectele pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS2021 până la data de 26 iunie 2026, ora 17:00.
Cel de-al doilea apel este dedicat exclusiv dotării cabinetelor medicale și stomatologice cu echipamente, precum și dotării cu unități mobile pentru servicii stomatologice, cu scopul de a crește accesul rapid al elevilor la servicii medicale, inclusiv în zonele cu infrastructură deficitară. Investițiile sunt eligibile în unitățile de învățământ din mediul rural, precum și în cele din mediul urban și rural situate în zona ITI, respectiv „Valea Jiului” și „Moții, Țara de Piatră”, din Regiunea Vest.
Apelul are o alocare la nivel național de 7,8 milioane de euro și este, de asemenea, competitiv. Proiectele pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS2021 până la data de 29 mai 2026, ora 14:00.
În cadrul celor două apeluri, proiectele pot fi depuse atât de unitățile de învățamânt, cât și de unitățile administrativ teritoriale sau parteneriatele între acestea.
Detalii privind condițiile de finanțare aferente celor două apeluri de proiecte sunt disponibile în Ghidurile solicitantului publicate pe site-ul ADR Vest, și MIPE aici și aici.