AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Investiție de peste 4...

Investiție de peste 4 milioane de euro în infrastructura din Ineu. Orașul arădean va avea 16 kilometri de noi piste de biciclete, realizate cu ajutorul fondurilor europene

10/07/2025

Orașul Ineu face un pas important spre un viitor mai verde, mai sigur și mai accesibil pentru locuitorii săi. Aici vor fi construite piste pentru biciclete ce vor traversa mai multe artere importante ale orașului. Asta, după ce reprezentanții ADR Vest și cei ai primăriei orașului arădean au semnat contractul pentru proiectul ce va fi finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027.

În prezent, în lipsa unei infrastructuri dedicate, bicicliștii din Ineu sunt nevoiți să circule pe carosabil, expunându-se riscurilor din trafic. Noile piste vor fi realizate pe următoarele artere: Calea Traian, str. Ion Creangă, str. Mihai Eminescu, str. Cloșca, str. Avram Iancu, Centura, str. Gh. Doja, DE 1078, DE 1814, DE 1813, DE 1073, DE 1185/2 și pe DE 1085.

Pe lângă realizarea celor 16,48 km de piste, proiectul mai include amenajarea intersecțiilor și a traversărilor semnalizate, instalarea de marcaje rutiere și indicatoare pentru creșterea siguranței, dar și lucrări de drenaj și protecție a mediului. Zonele verzi afectate vor fi refăcute, iar traseele nou amenajate vor fi integrate armonios în peisajul urban.

Peste 4 milioane de euro vor fi investiți în proiectul din Ineu. Din această sumă, 3 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile.

Demersul reprezintă o continuare firească a investițiilor în mobilitate durabilă începute deja în orașul Ineu, cum ar fi stațiile de închiriere biciclete, autobuzul electric și stația Park & Ride finanțate anterior tot prin fonduri europene.

Proiectul va fi implementat până la finalul anului 2027, prin prioritatea 4 a PR Vest - Mobilitate urbană sustenabilă.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia