ADR Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție […]
ADR Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție […]
Un consum redus de energie, mai puține emisii poluante, confort […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Autoritate […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de […]
Servicii medicale la standarde europene pentru locuitorii din Timișoara, Deva, Vulcan și Sebiș. Cinci ambulatorii din aceste orașe vor fi modernizate prin Programul Sănătate, pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este Organism Intermediar.
Este vorba de Clinica de O.R.L. și Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie – ambele din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara; de Spitalul Județean de Urgență Deva, de Spitalul Municipal Vulcan și de Spitalul de Boli Cronice Sebiș.
Ambulatoriile de aici vor fi modernizate, pentru a crea un mediu mai sigur și mai confortabil pentru pacienți. În plus, ele vor fi dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, ceea ce va permite diagnosticarea mai rapidă și tratamente mai eficiente pentru pacienți.
Peste 34 de milioane de lei vor fi investiți în aceste proiecte, după cum urmează:
- Extinderea, reabilitarea, modernizare și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală – 12,7 milioane de lei;
- Reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriului O.R.L. din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgențe Timișoara – 5,6 milioane de lei;
- Modernizarea și dotarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală, a laboratorului de medicină nucleară; și extinderea pentru cabinet de pediatrie în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva – 1,8 milioane de lei;
- Modernizarea ambulatoriului din municipiul Vulcan – 8,1 milioane de lei.
- Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate - Pneumologie la Spitalul de Boli Cronice Sebis - faza 2 – 6,2 milioane de lei.
Perioada preconizată de derulare a proiectelor de modernizare este de doi ani.
„Aceste investiții sunt esențiale pentru noi toți. Modernizarea ambulatoriilor nu înseamnă doar clădiri noi și echipamente moderne, ci servicii medicale mai bune și mai accesibile pentru fiecare om din Regiunea Vest. Ne dorim ca locuitorii să poată primi îngrijire de calitate aproape de casă, fără stres și fără drumuri lungi. În fond, sănătatea oamenilor e cea mai importantă, și prin acest proiect ne asigurăm că toți cei din comunitate au parte de îngrijirea pe care o merită”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Pentru ADR Vest, sănătatea a fost mereu un domeniu prioritar. Numai prin Programul Operațional Regional 2014-2020, agenția noastră a sprijinit modernizarea și dotarea a 17 ambulatorii și 17 unități de primiri urgențe, înființarea a 4 centre comunitare medico-sociale, precum și achiziționarea a 158 de ambulanțe.