AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST

Noutăți

Alte 10 tramvaie noi și moderne, cu bani europeni, pentru municipiul Arad. A fost semnat contractul de finanțare!

Investițiile în modernizarea transportului public de călători și mobilitatea urbană […]

Mai mult
Ghid în consultare publică: Apel de selecție a beneficiarilor de servicii suport pentru digitalizare, destinat IMM-urilor prin intermediul EDIH DIGIVEST

Consorțiul DIGIVEST, format din ADR Vest (lider de proiect), Clusterul Regional Tehnologia Informațiilor […]

Mai mult
PTJ: Fișele de proiect pot fi depuse în cadrul platformei „Tehnologii strategice pentru Europa” – STEP

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar […]

Mai mult
PTJ: Apel pentru idei de proiecte: Tehnologii strategice pentru Europa

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru […]

Mai mult
Arhiva
  1. Home
  2. /
  3. Noutăți
  4. /
  5. Ghidul de finanțare al...

Ghidul de finanțare al PR Vest pentru Eficiență energetică - clădiri rezidențiale, relansat în consultare publică

20/06/2023

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, relansează în consultare publică cea de-a doua variantă draft a Ghidului solicitantului de finanțare aferent Intervenției regionale 3.1.A a PR Vest: Eficiență energetică - clădiri rezidențiale.

Vor fi 70,03 milioane euro disponibili și se vor lansa 6 apeluri de proiecte cu depunere la termen și alocări teritoriale diferite în cadrul acestei intervenții.

Obiectivul este îmbunătățirea performanțelor energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul clădirilor rezidențiale multifamiliale din mediul urban.

Vor fi finanțate următoarele tipologii de activități:

  • Reabilitarea termică a elementelor de anvelopă ale clădirii;
  • Îmbunătățirea sistemului tehnic al clădirii, respectiv instalații (de ex. sisteme de ventilare centralizată, instalaţia de distribuţie centralizată a agentului termic – încălzire şi apă caldă de consum, înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare etc.);
  • Utilizarea surselor regenerabile de energie, concepute și dimensionate pentru consumul propriu al clădirii – pentru părțile comune, fără a se urmări livrarea de energie în reţelele naţionale, integrate cu alte tipuri de acțiuni și într-un procent limitat;
  • Alte intervenții aferente măsurilor conexe care contribuie la implementarea proiectului.

Vor fi lansate 4 apeluri de proiecte competitive, după cum urmează: unul adresat unităților administrativ-teritoriale (UAT) orașe din județul Arad, unul adresat orașelor din județul Caraș-Severin, unul adresat orașelor din județul Hunedoara, fără cele din ITI Valea Jiului, și unul adresat UAT orașe din județul Timiș.

De asemenea, vor fi lansate 2 apeluri necompetitive: un apel de proiecte care se adresează unităților administrativ-teritoriale (UAT) municipii reședință de județ și municipii din Regiunea Vest, fără municipiile din ITI Valea Jiului, și un apel de proiecte dedicat municipiilor și orașelor din ITI Valea Jiului.

Ghidul de finanțare s-a aflat în consultare publică în perioada 21.03.2023 - 21.04.2023, fiind consolidat și readaptat în urma observațiilor primite și a emiterii OUG 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021-2027.

Prezenta consultare publică vizează noua formă a ghidului solicitantului de finanțare, actualizat și republicat conform Ordinului Ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Nr. 1777/2023, din 3 mai 2023, prin care a fost aprobată și structura-cadru pentru Cererea de finanţare, Declaraţia unică, Bugetul proiectului, Raportul de progres și Raportul de vizită, Ordinului nr. 2.041/2023 pentru aprobarea modelului contractului de finanțare prevăzut în OUG 23/2023 și Ordinului nr. 2.370/2023 pentru aprobarea matricei de corelare prevăzute în OUG 23/2023.

În cadrul apelurilor de proiecte aferente IR 3.1.A Eficiență energetică - clădiri rezidențiale,solicitanții eligibili sunt Unitățile Administrativ Teritoriale municipii reședință de județ, municipii și orașe din cadrul Regiunii Vest, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului. Nu sunt eligibile UAT din mediul rural.

Contribuția solicitantului la finanțare este de minimum 5% din valoarea totală eligibilă a investiției, respectiv suma cheltuielilor eligibile incluse în proiect, reprezentând fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 179/2022, pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe:

Contribuția este suportată de către solicitantul de finanțare și Asociația de proprietari, iar cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale nu poate depăși 3%.

Restul de finanțare pentru astfel de intervenții, pentru regiunile mai puțin dezvoltate, implică acordarea a 90% din fonduri externe nerambursabile și alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene și 5% din alocaţii de la bugetul de stat, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor, contribuţie suplimentară de la bugetul de stat faţă de contribuţia prevăzută mai sus.

Perioada de consultare publică pe tema noului ghid este de 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul ADR Vest, din 20.06.2023 și până în 05.07.2023 (ora 12:00).

Ghidului solicitantului de finanțare, împreună cu anexele la ghid, sunt disponibile aici.

Observațiile și propunerile justificate pot fi transmise prin e-mail pe consultare@adrvest.ro.

Pentru informații suplimentare, contactați Biroul de HelpDesk al ADR Vest: telefon/ fax – 0256-491.923, e-mail – helpdesk@adrvest.ro.

***

Programul Regional Vest 2021-2027 este principalul instrument de finanțare din fonduri europene care sprijină competitivitatea, creșterea economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă a Regiunii Vest.

© ADR Vest - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest | realizat de DowMedia