Două zone abandonate din orașul Gătaia (județul Timiș) vor fi […]
Două zone abandonate din orașul Gătaia (județul Timiș) vor fi […]
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat Ghidul Solicitantului pentru […]
Regiunea Vest din România va beneficia de expertiză în domeniul […]
Până la termenul limită de 30 septembrie 2024, în cadrul […]
20 de miliarde de euro este suma care a fost gestionată de cele opt ADR-uri din România, în cei 25 de ani de dezvoltare regională. În această perioadă au fost procesate peste 30.000 de proiecte publice și private, transformate în peste 10.000 de contracte implementate, iar peste 75.000 de noi locuri de muncă au fost generate.
În prezența a 400 de invitați, Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au marcat, la Timișoara, împlinirea a 25 de ani de la momentul lansării în România a politicii de dezvoltare regională.
„Sunt 25 de ani de muncă și transformare care au contribuit la creșterea României în rândul celorlalte țări din Uniunea Europeană, de la un Produs Intern Brut la 27% față de media UE, în anul 2000, până la 77% din această medie, conform celor mai recente statistici. Acest progres se reflectă în sectoare diferite – locuri de muncă mai multe și mai bune, afaceri mai competitive, șosele, spitale și școli mai bune. Aceasta este munca politicii de coeziune a Europei și vedem acum de ce este adesea descrisă ca motorul mașinii de convergență a Europei. Agențiile pentru Dezvoltare Regională sunt cele care ajută acest motor să funcționeze și sunt convinsă că următorii 25 de ani vor fi și mai încununați de succes”, a transmis, printr-un mesaj video, comisarul european pentru coeziune și reformă, Elisa Ferreira.
La rândul său, Aida Liha Matejicek, șefa Unității pentru România-Croația din cadrul DG Regio - Comisia Europeană, a apreciat evoluția agențiilor pentru dezvoltare regională din România, dar și locul de desfășurare a evenimentului: „Nici nu se putea găsi un alt loc mai potrivit pentru găzduirea acestui eveniment decât Timișoara, în contextul în care orașul deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Trebuie să spun că suntem foarte mândri de succesul regiunilor din România, de calea pe care au ales-o și de progresul înregistrat de agențiile pentru dezvoltare de aici. Am lucrat foarte bine cu autoritățile regionale, atât în partea de programare, cât și în implementare, iar descentralizarea programelor regionale reprezintă un pas important care va aduce un mare câștig României”.
Legea privind dezvoltarea regională și înființarea regiunilor de dezvoltare a fost promulgată în 1998. Atunci au fost stabilite cadrul instituţional, obiectivele, competenţele şi instrumentele specifice dezvoltării regionale ca parte a angajamentului și parcursului european al României. Adrian Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a pus punctul pe i, atunci când a vorbit despre evoluția țării noastre pornind de la acest moment: „Fără această implicare și acest parcurs, România ar fi fost mult mai săracă”.
Unul dintre momentele cheie din acești 25 de ani a fost reprezentat de descentralizarea programelor regionale, odată cu ciclul financiar 2021-2027. „În 2019, când am vorbit prima oară despre descentralizarea programelor regionale, reacțiile au fost extraordinar de reticente, ca să nu spun de respingere totală. Dar foarte important a fost parteneriatul cu Comisia Europeană, care a crezut foarte tare că banii trebuie gestionați în regiuni. Eu cred că e un pariu pe care timpul ne va demonstra că îl vom câștiga”, a spus Roxana Mînzatu, secretar de stat în Guvernul României.
Pentru ADR Vest, cei 25 de ani au însemnat 3200 de proiecte în care au fost investite peste 2 miliarde de euro.
„Viitorul sustenabil pe care ni-l dorim cu toții pentru generațiile noastre viitoare începe astăzi. Construim pe bazele pe care le-am pus în acești 25 de ani, cu viziune,și vom investi banii europeni astfel încât fiecare comunitate din fiecare regiune să se dezvolte sănătos”, a spus Sorin Maxim, președintele ROREG și directorul general al ADR Vest.
Înregistrarea evenimentului „25 de ani de dezvoltare regională în România”poate fi urmărită integral aici.