Investiții majore, pentru dezvoltarea învățământului superior în Valea Jiului și […]
Investiții majore, pentru dezvoltarea învățământului superior în Valea Jiului și […]
Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în […]
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a investit peste 100 de […]
Noi investiții în învățământul superior, prin Programul Regional Vest 2021-2027: […]
Azi, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), a avut loc semnarea a încă 11 contracte de finanțare cu microîntreprinderi din Regiunea Vest – primele 17 astfel de contracte fiind semnate în 10 iulie 2017. La eveniment vor participa reprezentanții firmelor care vor primi finanțare alături de domnul Sorin MAXIM - directorul general al ADR Vest.
Finanțarea nerambursabilă obținută de aceste microîntreprinderi este acordată în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”, Operațiunea A. – Microîntreprinderi.
Companiile care vor primi finanțare activează în sectorul construcțiilor, industriei prelucrătoare, dar și în domeniul serviciilor de arhitectură, inginerie și editare. Lista cu cele 11 proiecte câștigătoare se găsește aici.
Prin implementarea acestor proiecte se vor achiziționa echipamente, inclusiv programe informatice, ce vor contribui la creșterea competitivității economice, la dezvoltarea de noi produse sau servicii, precum și la crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, o parte dintre aceste proiecte vizează și construirea/modernizarea spațiilor în care își desfășoară activitatea.
Proiectele contractate cumulează o valoare totală de 2,27 milioane euro, finanțarea nerambursabilă fiind de 1,52 milioane euro (la cursul Inforeuro de 4,566 lei/euro).
În cazul acestor proiecte, contribuția medie a solicitanților de finanțare a fost de aproximativ 20% din valoarea eligibilă a unui proiect iar valoarea finanțării nerambursabile trebuia să fie de maxim 200.000 euro.
Apelul de proiecte în cadrul căruia au aplicat cele 11 microîntreprinderi a fost de tip competitiv (finanțarea este acordată în baza punctajului obținut de fiecare proiect și în limita bugetului alocat) iar perioada pentru depunerea proiectelor a fost 27 iulie 2016 – 4 mai 2017 (ora 12:00). În această perioadă, au fost depuse 364 de proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 56,33 milioane euro – valoare ce reprezintă 204,39% din alocarea regională pentru acest apel de proiecte (alocarea regională este de 27,56 miloane de euro).
În Regiunea Vest, au fost semnate până în prezent 28 de contracte de finanțare pentru proiecte dedicate microîntreprinderilor cumulând o valoare a finanțării nerambursabile de 4,08 milioane euro.
Pe lângă cele 28 de proiecte contractate, 244 de proiecte se află încă în etapa de evaluare sau precontractare iar 92 de proiecte au fost respinse sau retrase.